De ce să faci cursuri de dezvoltare personală ?
Te invităm să te înscrii și să participi la cursurile de dezvoltre personală și emoționlă pentru copii cu psihologul Diana Mitrofan!
Orice părinte se gândește cu siguranță cum să pregătească mai bine copilul pentru viață, dar nu vom știi niciodată ce îi rezervă viitorul, de aceea este important să îi stimulăm capacitățile de autocunoaștere, empatizare și relaționare, abilitățile de concentrare, gestionarea emoțiilor și tiparele de gândire și creativitate . Astfel va reuși mai ușor să găsească în el resursele necesare în orice situație critică cu care se va confrunta în viață și va știi să fie învingător chiar și atunci când pare înfrant.
Dezvoltând aceste calităţi încă din copilărie, ele vor fi bine asimilate și vor deveni un mod de viaţă pentru viitorul adult.
De ce este utilă dezvoltarea personlă? Descoperi și înveți să îți pui în valoare resurse de care nu erai conștient până în acel moment. Copilul va conștientiza propriile trăiri, va învăța să le exprime adecvat, ajungând astfel să gestioneze într-un mod sănătos conflictele interioare specifice vârstei.
Într-un grup de dezvoltare personala copiii:
- învață să rezolve conflicte prin strategii adecvate vârstei
- Tehnici specifice pentru diverse situații particulare sau de grup
- Învață că pot lucra cu propria persoană, să se dezvolte, să descopere lucruri valoroase despre sine și despre ceilalți
- Înțeleg rolul funcției regulilor și importanța respectării acestora
- Înțeleg dezvoltarea jocului creativ cu prietenii
- Învăța prin joc și joacă
- Dezvoltă spontaneitatea și creativitatea
Structura atelierului:
- grupul este format din maxim 15 copii
- două întâlniri pe săptămână
- ședința dureaza 60 minute
Acest curs le va aduce micile victorii din viața lor, victorii pe care își vor clădi încrederea în sine și curajul, atât de necesare dezvoltării armonioase a unui adult. Copiii pot face lucruri uimitoare dacă au informațiile corecte.