Chitară

De ce să iei lecții de chitară ?

La întrebarea: ”Ai vrea să cânți la un instrument?”, răspunsul instinctiv, aproape colectiv este un imens ”DA!” Lucrurile se schimbă dramatic când tânărul constată că acestei activități trebuie să îi dedici TIMP.

Cursul de chitară este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, se desfășoară individual și este personalizat, adaptat vârstei și nivelului muzical specific fiecărui copil . Profesorul va îndruma cursantul , ținând cont de personalitatea , înclinațiile și calitațile native ale acestuia.

Ne adresăm deopotrivă părinților și copiilor cu dorința de a le expune beneficiile unei astfel de alegeri

Stimularea creierului

  • Specialiștii spun că din punct de vedere cognitiv, cântatul la chitară stimulează creierul și îmbunătățește capacitatea de memorare. Arta de a cânta la un instrument implică o coordonare desăvârșită între ochi si mâini.

Dezvoltarea motricității

  • Prin parcurgerea vizuală a notelor muzicale pe portativ, creierul trebuie să transforme la nivelul subconștientului aceste note în activități motorii. În același timp, sunt solicitate și respirația, percepția ritmului și auzul. Citirea muzicii presupune număratul notelor si al ritmului, un exercițiu excelent pentru îmbunătățirea aptitudinilor matematice.

Ajută la concentrare

  • Aceia ce urmează cursuri de chitară își amplifică puterea de concentrare și memoria; Adaptarea la multi-tasking devenind o realitate; Potrivit unui studiu publicat în revista Psihologia muzicii , copiii care urmează cursuri de muzică în mod regulat reușesc să atingă performanțe de învățare superioare , comparativ cu școlarii care nu au preocupări muzicale. Elevii care învață să cânte la un instrument muzical sunt mai pasionați de lectură , rețin informațiile mult mai ușor si le procesează mai eficient, potrivit psihologilor implicați în cercetare.

Act terapeutic

  • A cânta la chitara poate fi și un act terapeutic , de eliberare a stresului acumulat în cursul unei zile obositoare. Ar trebui ca să urmeze cursuri de chitara inclusiv aceia ce suferă de anxietate sau depresie , deoarece le va crește stima de sine , optimismul. În zilele noastre, pentru a rezista realitaților cotidiene , e nevoie să îți condimentezi viața cu multă creativitate : unii pictează alții scriu poezii, iar cei pasionați de muzică se delectează compunând melodii la un instrument , precum  chitara .

HOBBY

  • Lăsând deoparte ce spun specialiștii și privind concret asupra unor situații gândiți-vă , dragi copii , că deja știti să cântați la chitară. Cum credeți că veți fi priviți de prieteni sau colegi atunci când într-o tabără sau excursie ați fi singurul care poate face acest lucru? Sau cum ar fi, ca la un spectacol , cu sute de spectatori să fiți aplaudat pe scenă ? Dar dacă acest hobby ar deveni o meserie și te-ai duce cu mare drag la serviciu în fiecare zi ?

 

  • Cunoașterea și înțelegerea instrumentului – Încă de la prima oră copilul va cunoaște instrumentul , iar împreună cu profesorul vor trece la identificarea corzilor a freturilor si folosirea degetelor . De asemenea va învăța să aibă o poziție corectă și să își acordeze propria chitara .
  • Ce vei studia la chitară însușirea și exersarea tehnicilor de interpretare la chitară , elemente de muzică clasică , noțiuni de teorie muzicală , piese din repertoriul muzicii folk pentru chitară.
  • Dobândirea tehnicii și interpretării – pentru dobândirea tehnicii  se vor face gradual exerciții și piese specifice , totodată vor fi studiate partituri prin care copilul va dobândi interpretare artistică .